Wednesday, 20 August 2008

Particular, vând garsonieră...

Mă numesc Laura Bularca şi locuiesc în Braşov de când mă ştiu. Am 27 de ani, dintre care ultimii 8 i-am petrecut într-o garsonieră de pe strada Alexandru cel Bun, alături de soţul meu, Sebi. De curând însă, ne-am mutat la casă nouă şi deci am scos mica noastră garsonieră la vânzare, pe varii site-uri imobiliare.

Mă macină multe, multe sentimente, pe care aş vrea să le descriu aici. Ştiu că majoritatea tinerilor din ţară, şi mă refer la tinerii obişnuiţi, ca noi, care şi-au creat un drum fără prea mult ajutor din partea nimănui, se confruntă mai devreme sau mai târziu cu problema casei, oricât de mică, numai a ta să fie. Aşa a fost şi în cazul nostru. Noi am locuit iniţial în această dragă garsonieră cu chirie, dar am avut un noroc rar de a da peste nişte proprietari care s-au purtat cu noi de parcă am fi fost proprii lor copii. Ulterior am cumpărat-o şi, pe parcursul anilor, am încercat cât ne-au ţinut puterile să facem din ea un loc în care să ne simţim într-adevăr bine când venim acasă, obosiţi, de la muncă. Am reuşit într-o măsură care acum mă face extrem de sensibilă de fiecare dată când trecem pe acolo. Iubesc garsoniera aia mult de tot, fiecare centimetru pătrat a fost îngrijit de mâna noastră, fiecare scândură de parchet a fost pusă cu grijă de noi, fiecare milimetu din ea a fost martor la creşterea mea, a noastră, la maturizarea mea şi a soţului meu... Câte întâmplări, şi bune, şi rele, dar toate dragi, s-au petrecut acolo... Şi acum o vindem, cutiuţa tinereţilor noastre, o vindem pe nişte bani pe care nu îi vom atinge niciodată, fiindcă toţi se vor duce să acopere datoria pe care o avem acum pentru apartamentul numărul 2.
Vindem garsoniera pe net. Situată pe Alexandru cel Bun, 24 mp, gresie, faianţă, parchet, uşă metalică, separaţie gaz. Etaj 1/4 în bloc de cărămidă. Mai era ceva? Nu ştiu. Oricum sună atât de sec. Mult prea sec.

Familie tânără, vinde cu sufletul greu căsuţa tinereţii lor, micuţă, dar drăguţă, într-un bloc de garsoniere locuit de oameni departe de a fi perfecţi, dar care spun „Ziua bună" mereu. Garsoniera dispune de 24 mp, împărţiţi în cameră, baie, hol şi bucătărie, micuţe toate, dar care şi-au îndeplinit datoria cu mult succes vreme de 8 ani de zile.

Un loc mic are multe dezavantaje, aşa că aviz amatorilor, dacă sunteţi familie tânără ca noi şi veţi avea micile litigii obişnuite, nu vă veţi putea ascunde unul de altul, nu veţi avea unde fuge. Casa vă va forţa să staţi faţă în faţă şi să vă rezolvaţi problemele, aşa cum e-a forţat şi pe noi, fapt pentru care acum îi mulţumim din suflet. V-am povestit cât de mult iubesc mica noastră garsonieră? Acum că o vindem, mă simt de parcă vând o parte din mine. Nu "de parcă"; eu chiar vând acum o parte din mine...

No comments: